Leader Team Broker a lansat ”Asigurarea Titlului de Proprietate”, poliță ce despăgubește proprietarii în cazul clădirilor și terenurilor cu risc de litigiu


  • Asigurarea acordă despăgubiri pentru daune și costuri legale într-o varietate de situații, inclusiv pierderea totală sau parțială a titlului de proprietate.
  • Polița se adresează în special celor care achiziționează terenuri în scopuri comerciale sau clădiri istorice.
  • Asigurarea titlului de proprietate se poate încheia atât pentru proprietăți din România, cât și pentru cele aflate pe teritoriul altor țări din UE.

București, XX iulie, 2022. Leader Team Broker, jucător cheie pe piața asigurărilor de nișă din Europa, a lansat ”Asigurarea Titlu de Proprietate” (Title Insurance), produs inovator ce se adresează persoanelor fizice și/sau juridice ce achiziționează clădiri sau terenuri, inclusiv clădiri istorice, și vor să se protejeze de riscul unor pagube provocate de eventuale nereguli din dreptul de proprietate sau litigii apărute ulterior. Astfel, această poliță plătește costul ”perfectării” drepturilor de proprietate și oferă despăgubiri în cazul în care noul proprietar pierde terenul sau clădirea achiziționate.

Situația proprietăților în România este de multe ori neclară, din cauza istoriei zbuciumate și a numeroaselor legi stufoase care reglementează acest domeniu și care, de multe ori, se bat cap în cap. De aceea, chiar și la mai bine de 30 de ani de la apariția legislației privind retrocedarea terenurilor și clădirilor confiscate de comuniști și în lipsa unui Registru Cadastral bine pus la punct, piața imobiliară este expusă ambiguității și nesiguranței privind drepturile de proprietate. Încă întâlnim cazuri în care cineva cumpără o proprietate, documentele de proprietate sunt, aparent, în regulă, iar după câțiva ani, noul proprietar află că acea proprietate este revendicată de altcineva, care de multe ori o și câștigă în instanță. Situația este extrem de sensibilă în special în cazul terenurilor sau imobilelor cu valoare mare. Pentru a elimina acest risc, am venit cu o soluție care asigură practic titlul de proprietate pentru cei care achiziționează imobile și terenuri. <<Title Insurance>> se adresează tuturor persoanelor fizice și juridice care vor să-și pună la adăpost dreptul de proprietate asupra noii achiziții, fără teama că, într-un interval oarecare de timp, vine un terț și revendică în instanță proprietatea lor. De asemenea, dacă ulterior apar dovezi de fraudă, de fals sau de încălcări ale proprietății, care nu sunt cunoscute de către cei care cumpără o asemenea proprietate, aceștia vor fi despăgubiți, dacă au încheiat o astfel asigurare la achiziția imobilului”, a declarat Răzvan Rusu, fondatorul Leader Team Broker.

”Asigurarea Titlu de Proprietate” despăgubește daune și costuri legale care pot apărea într-o varietate de situații, inclusiv pierderea parțială sau totală a titlului de proprietate, costuri de demolare sau de consolidare/renovare a clădirilor, pierderi cauzate de întreruperea activității/repunerea în funcțiune, în cazul firmelor, deprecierea valorii imobilului/activului sau plata oricăror despăgubiri și costuri de judecată, în cazul unor decizii stabilite de instanță.

Încheierea poliței de asigurare a titlului de proprietate se face în momentul achiziționării proprietății și acoperă fie proprietarul, fie creditorul care a finanțat ipoteca. Asigurarea Title Insurance este valabilă până la revânzarea proprietății și poate fi transmisă mai departe viitorului proprietar.

Recomandăm cu tărie încheierea unei asigurări a titlului de proprietate, în special companiilor care achiziționează terenuri pe care construiesc sedii de birouri, depozite logistice, mall-uri, mari centre comerciale sau de agrement. La ora actuală, sunt mulți jucători în România care au cumpărat proprietăți, au construit pe ele și și-au început activitatea, iar acum se găsesc în situația în care trebuie să se relocheze sau să sisteze activitatea din cauza revendicării terenului pe care au construit. Cel care revendică o astfel de proprietate poate merge până la a cere în instanță sistarea activității până la rezolvarea litigiului. O altă categorie pentru care recomandăm această poliță sunt clădirile istorice, de patrimoniu, proprietăți pentru vânzarea cărora este nevoie de o serie de avize și aprobări speciale. Lipsa unui astfel de document la momentul vânzării poate duce, mai târziu, la pierderea proprietății, în cazul în care statul sau o terță persoană revendică imobilul”, a spus Alexandra Elena Durbacă, CEO Leader Team Broker.

Polița de asigurare a titlului de proprietate emisă de Leader Team Broker se poate încheia nu numai în România, ci și pe teritoriul altor țări din Uniunea Europeană, caz în care se aplică legislația ce reglementează proprietatea din statul respectiv.

Title Insurance se adresează tuturor proprietăților cu o valoare mai mare de 500.000 de euro, atât pe segmentul rezidențial, cât și comercial.