LEADER TEAM Broker a lansat un program de asigurari de sanatate dedicat politistilor


LEADER TEAM Broker a lansat un program de asigurari de sanatate cu SNPPC – Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual. Prin extindere si numar de membri, SNPPC este cel mai important sindicat din Inspectoratul General al Politiei Romane, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera si din multe alte structuri centrale sau teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.

LEADER TEAM Broker de Asigurare a construit un program de asigurari private de sanatate impreuna cu SNPPC – Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Polita este asigurata de ASIROM VIG, iar contractul a intrat in vigoare la 1 octombrie 2018.

SNPPC, membru-fondator al European Police Union (EPU), are, in prezent, 74 de birouri teritoriale, in toate judetele si in unitatile de profil ale MAI, si peste 40.000 de membri, la nivel national. Prin extindere si numar de membri, SNPPC este cel mai important sindicat din Inspectoratul General al Politiei Romane, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera si din multe alte structuri centrale sau teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.

“Programul oferit membrilor de sindicat presupune un pachet amplu de servicii, care ofera acces la servicii medicale de calitate, dar si la cele mai avansate metode si proceduri de diagnosticare si tratament efectuate in clinici si spitale private sau de stat din Romania. Asiguratorul ASIROM dispune de o extinsa retea de clinici – peste 550 de unitati in toata tara (spitale private, centre medicale, clinici, cabinete medicale, servicii de ambulanta), cu care a incheiat un parteneriat si cu care are decontare directa. LEADER TEAM ofera, prin intermediul managerilor de proiect, atat in Bucuresti, cat si in alte orase din tara, asistenta si suport pe toata perioada politei de asigurare. Aditional, membrilor de sindicat le este pus la dispozitie departamentul specializat de daune al LEADER TEAM pentru solutionarea rapida a dosarelor”, au transmis reprezentantii brokerului.

Prin intermediul asigurarii de sanatate incheiate cu sprijinul LEADER TEAM, la ASIROM VIG, membrii si dependentii SNPPC beneficiaza de servicii medicale in ambulatoriu, consultatii, consultatii in scop de monitorizare boala cronica, analize medicale, imagistica de orice tip, recuperare medicala si spitalizare. Polita de asigurare este activa 24 de ore din 24, 7 zile din 7 si acopera inclusiv afectiuni medicale pre-existente si cronice. Asigurarea are si o componenta de life, acoperind evenimente precum decesul.

“Dupa ample negocieri am reusit, impreuna cu partenerul nostru, LEADER TEAM Broker, sa facem un program de asigurare unic si cuprinzator dedicat membrilor nostri. Ne bucuram ca am pus la punct acest pachet de servicii medicale private, foarte accesibile membrilor si familiilor lor”, a declarat Presedintele SNPPC, Dumitru COARNA.

“Ne bucuram ca am avut onoarea de a creiona un program de asigurari de sanatate pentru membrii SNPPC, cel mai mare sindicat al politistilor si personalului contractual din Romania. LEADER TEAM Broker are o echipa dedicata asigurarilor de tip employee benefits, care se ocupa de programe de asigurari inovative. Dupa multe luni de munca am desenat, impreuna cu sindicatul si cu acest departament, un program unic in piata, cu trei variante de acoperiri”, a declarant Razvan RUSU, Director General LEADER TEAM Broker de Asigurare.