Ce acoperă asigurarea de sănătate - Informații utile pentru cei care pun sănătatea pe primul plan

Ce acoperă asigurarea de sănătate? – Informații utile pentru cei care pun sănătatea pe primul plan


Sănătatea este foarte importantă pentru toți oamenii care nu uită niciodată că boala se poate instala și le poate afecta mai mult sau mai puțin parcursul vieții, influențându-le decisiv, uneori, activitățile cotidiene. Astfel, un rol esențial au început să-l aibă asigurările de sănătate, care devin, practic, o metodă prin care oamenii dobândesc confortul psihic de care au mare nevoie în acest sens, chiar atunci când nu au încă niciun fel de probleme medicale. Dacă pe vremuri interesul românilor pentru încheierea unor astfel de asigurări era unul scăzut, lucrurile s-au schimbat total. Nevoia de a fi în siguranță, de a se proteja de riscuri este din ce în ce mai mare, ceea ce a dus la încheierea unor asigurări de sănătate pentru a putea beneficia de sprijin adecvat în caz de îmbolnăvire sau de accident, atunci când trebuie să efectueze anumite intervenții chirurgicale sau când este luată în calcul spitalizarea.

În articolul de mai jos vei descoperi ce acoperă asigurarea de sănătate de stat versus asigurarea de sănătate privată, care sunt avantajele și dezavantajele fiecărui tip în parte, de ce este recomandat să accesezi o astfel de asigurare de sănătate privată, ce servicii sunt incluse în cele două tipuri de polițe, precum și unele sfaturi și recomandări utile pentru a alege cea mai bună asigurare.

1. Ce acoperă asigurarea de sănătate de stat vs asigurarea de sănătate privată

Ce acoperă asigurarea de sănătate de stat vs asigurarea de sănătate privată

Asigurarea de sănătate este o poliță prin care asiguratorul preia cheltuielile medicale generate de asigurați din instituțiile spitalicești cu care are contract de decontare directă sau prin decontare ulterioară dacă le generează în afara rețelei de parteneri. Înainte de a alege o asigurare de sănătate este indicat să se facă puțină cercetare în acest sens, în așa fel încât polița să asigure cât mai multe servicii medicale.

Astfel, este important să se înțeleagă exact ce acoperă asigurarea de sănătate de stat și ce acoperă asigurarea de sănătate privată, observând avantajele și dezavantajele fiecăreia în parte. Este bine de știut că unele dintre ele pot acoperi tratamentul unei boli foarte grave sau spitalizarea în străinătate, investigațiile de ambulatoriu sau tratamentele stomatologice. Informațiile corecte sunt cheia succesului în alegerea poliței de sănătate adecvate pentru nevoile fiecărei persoane.

 

1.1. Avantajele și dezavantajele unei asigurări de sănătate private

Asigurarea medicală privată nu este una obligatorie. Mulți români optează pentru această poliță, deoarece acoperă mult mai multe tipuri de servicii medicale, chiar și firmele și companiile private, care aleg o astfel de asigurare, descoperind în ea un adevărat instrument de motivare a angajaților.

Printre avantajele asigurării de sănătate private se numără:

  • acoperă unele neajunsuri observate în sistemul public de sănătate;
  • permite persoanei care o încheie să se bucure de toate condițiile excelente de tratament ale spitalelor private;
  • pune la dispoziție pachete complete de analiză;
  • are acoperire medicală mai mare comparativ cu abonamentul;
  • cuprinde aproape toate serviciile medicale, de la analize și până la intervenții chirurgicale etc.

Unul dintre dezavantajele importante ale acestui tip de asigurare de sănătate este faptul că va fi ceva mai scumpă, dar cu cât costurile sunt mai ridicate, cu atât calitatea actului medical este mai înaltă.

 

1.2. Avantajele și dezavantajele unei asigurări de sănătate de stat

Asigurarea medicală de stat (CASS) este una obligatorie, conform prevederilor legii. Astfel, o persoană angajată cu contract de muncă va beneficia de asigurare de sănătate în sistemul public, obligația de a declara și de a plăti contribuțiile sociale revenindu-i angajatorului care reține la sursă în fiecare lună. Asiguratul plătește 10% contribuție lunară din salariul minim brut pe economie, acest lucru permițându-i să aibă acces la anumite servicii medicale gratuite.

Printre avantajele asigurării de sănătate de stat se pot aminti următoarele:

  • beneficiază de ea cetățeni români, cetățenii statelor UE, SEE și ai Confederației Elvețiene (nu trebuie să dețină o altă asigurare de sănătate încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României), persoanele din aceste state menționate mai sus, care desfășoară activitate salarială sau independentă în România;
  • există și persoane care pot beneficia în mod gratuit de această asigurare (copiii, tinerii de până la 26 de ani care sunt studenți, soțul, soția și părinții fără venituri proprii, persoanele cu handicap, femeile însărcinate și lăuzele, persoanele care se află în concediu de acomodare, cetățeni români victime ale traficului de persoane etc.);
  • este plătită de către angajator, așa că salariatul nu trebuie să-și facă griji cu privire la acest aspect;
  • oferă numeroase tipuri de servicii medicale.

Pot fi menționate ca dezavantaje: garantarea serviciilor doar dacă medicul de familie susține necesitatea acestor servicii prin acordarea unei trimiteri, dreptul de asigurat încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere pe termen lung în România, în caz de deces sau dacă au trecut peste 3 luni de la achitarea ultimei contribuții, servicii medicale accesate cu ajutorul acestei polițe nu sunt întotdeauna de calitate, mulți asigurați plângându-se de acest aspect etc.

 

1.3. De ce este recomandat să accesezi cea mai bună asigurare de sănătate privată

Asigurarea de sănătate privată se poate încheia pentru adulți, dar și pentru copii, acoperă diverse riscuri și funcționează pe mai multe paliere, cum ar fi prevenție, consult, investigare, diagnostic, spitalizare, recuperare postoperatorie, etc. Printre motivele care determină o persoană să acceseze o astfel de asigurare se numără:

  • Sistemul medical de stat vine cu numeroase probleme, cu timp pierdut la cozi interminabile și multă birocrație;
  • Când este vorba despre o urgență medicală, asigurarea de sănătate privată facilitează accesul rapid și ușor la diferite centre medicale de top, timpul de așteptare fiind mult redus, iar programările se respectă întocmai;
  • Această poliță poate fi personalizată în funcție de necesitățile persoanei asigurate, acoperind o plajă mare de riscuri;
  • Există asigurări de sănătate private care oferă acces la spitale și centre medicale din străinătate;
  • Serviciile medicale ale unei astfel de polițe sunt de tip premium, asiguratul bucurându-se de tot confortul de care are nevoie;
  • Serviciile medicale de urgență sunt optime, astfel încât indiferent de situație persoana asigurată să știe că va primi în timp util ajutorul de care are atât de mare nevoie.

 

2. Servicii incluse în asigurarea de sănătate de stat vs asigurarea de sănătate privată

Servicii incluse în asigurarea de sănătate de stat vs asigurarea de sănătate privată

Serviciile incluse în asigurare sunt foarte importante, așa că un asigurat trebuie neapărat să aibă în vedere acest aspect și să aleagă în deplină cunoștință de cauză. În ce privește asigurarea de sănătate privată aduce un plus de siguranță celor care au deja o asigurare de stat, deoarece aceasta din urmă nu acoperă toate serviciile medicale de care ar putea avea nevoie o persoană, mai ales atunci când vine vorba despre tratamente costisitoare și de lungă durată.

 

2.1. Servicii incluse în asigurarea de sănătate de stat

Serviciile medicale incluse în asigurarea de sănătate de stat sunt numeroase, câteva dintre ele fiind enumerate mai jos:

  • Servicii de medicină primară, acordate de medicul de familie. Aici sunt incluse diferite tipuri de pachete: pachetul minimal de servicii medicale în asistență medicală primară acordat persoanelor neasigurate, pachetul de servicii de bază în asistență medicală primară acordat persoanelor asigurate înscrise în lista unui medic de familie, pachetul de servicii în asistență medicală primară acordat pacienților din UE, spațiul economic european și Confederația Elvețiană;
  • Servicii medicale spitalicești (internare, urgențe medico-chirurgicale);
  • Servicii medicale paraclinice (analize medicale de laborator). Femeile gravide și copiii pot beneficia de aceste servicii fără coplată;
  • Servicii de medicină dentară (preventive, tratamente dentare, urgențe, medicamente compensate și gratuite, dispozitive medicale, servicii medicale acordate asiguraților pe teritoriul altor state etc.);
  • Servicii medicale de urgență pe teritoriul oricărui alt stat european.

 

2.2. Servicii incluse în asigurarea de sănătate privată

O asigurare de sănătate privată o completează excelent pe cea de la stat, pentru că pune la dispoziție servicii medicale de calitate superioară. Printre serviciile incluse în acest tip de poliță se numără:

  • analize de laborator;
  • consultații;
  • investigații imagistice;
  • radiologie;
  • cheltuieli de spitalizare;
  • intervenții chirurgicale.

Pentru a alege cea mai bună asigurare, viitorul asigurat trebuie să vadă dacă aceasta se mulează pe nevoile și bugetul său. O alegere excelentă este asigurarea medicală internațională privată care oferă acces la tratamente, servicii și investigații medicale, spitalizare în România, Europa, SUA și restul lumii, permite libertatea de alegere a locului de tratament, pune la dispoziție asistență non-stop, serviciu de telemedicină, costuri de spitalizare și tratamente în ambulatoriu, acces la a doua opinie, acoperă tratamentul de cancer integral oriunde în lume, asistență la daună.

 

3. Sfaturi și recomandări utile pentru alegerea unei asigurări de sănătate private

Sfaturi și recomandări utile pentru alegerea unei asigurări de sănătate private

Pentru a face alegerea cea mai bună trebuie să se facă puțină cercetare în detaliu, să se țină cont de recomandările specialiștilor, de părerile altor clienți mulțumiți de serviciile primite prin această poliță, dar și de alte aspecte importante. Indiferent de ce tip de asigurare își dorește o persoană este obligatoriu să se culeagă informații utile, pentru a face alegerea corectă, personalizată în funcție de nevoi.

  • Firma aleasă pentru a încheia polița trebuie să fie serioasă, să garanteze serviciile medicale pentru care plătește asiguratul;
  • O alegere potrivită este polița flexibilă, care se mulează pe nevoi și buget;
  • Cu cât polița este mai ieftină, cu atât serviciile medicale incluse sunt mai puține;
  • Contractul încheiat trebuie citit cu mare atenție, pentru a putea ști care sunt riscurile acoperite;
  • Dacă se dorește a încheia o asigurare de sănătate privată, ar fi bine să nu se aștepte momentul în care persoana se îmbolnăvește, pentru că existența unei boli grave poate să determine asiguratorul să nu plătească sau să refuze să semneze;
  • Cu cât persoana este mai în vârstă, cu atât prețul asigurării va fi mai mare. Există o logică în acest lucru, anume că riscul de îmbolnăvire crește exponențial cu vârsta;
  • Prețul asigurării private poate fi unul acceptabil, dar poate crește la câteva mii de euro pe lună în funcție de personalizarea ei;
  • O persoană poate avea o asigurare de stat și una privată în același timp;
  • Unui angajat cu carte de muncă i se reține lunar contribuția obligatorie, numită CASS, care este 10 la sută din salariul brut, această sumă mergând către bugetul de stat;
  • Pentru a beneficia de asigurarea de stat trebuie doar să se înscrie pe lista unui medic de familie;
  • De regulă, înainte de încheierea asigurării, viitorul asigurat trebuie să completeze un chestionar în care vor fi incluse datele personale și răspunsuri la unele întrebări importante, specifice, prin care asiguratorul va observa care este stilul de viață al persoanei în cauză. Este posibil să se ceară chiar efectuarea unor analize, în funcție de serviciile medicale dorite;
  • Asigurarea în sistemul public de sănătate este un drept garantat prin Constituție;
  • Chiar dacă cineva nu plătește CASS, tot va avea dreptul să aibă acces la un pachet minimal de asistență medicală;
  • O asigurare de sănătate privată poate fi încheiată la orice societate de asigurări, la alegere, deoarece este opțională;
  • Calcularea costului poliței va avea în vedere anumiți factori: vârstă, ocupație, istoric medical, hobby-uri, sporturi practicate, alte documente;
  • Nu oricine poate încheia o poliță privată. Excepție fac persoanele cu grad de invaliditate ridicat, cu diagnostic de boală gravă și permanentă, cu alcoolism sau toxicomanie;
  • O asigurare medicală optimă trebuie să se axeze pe toate cele trei componente ale îngrijirii sănătății: prevenție, diagnosticare, tratament.

În concluzie, nimeni nu-și poate controla viitorul, însă poate construi foarte bine o strategie eficientă în vederea asigurării obținerii de servicii medicale necesare. Cu ajutorul acestei polițe de sănătate se vor gestiona mult mai ușor situațiile neprevăzute, în așa fel încât să nu apară dezechilibre financiare care ar pune în dificultate întreaga familie.

Sursă foto:

unsplash.com