Leader Team Broker a intermediat, în 2021, prime în valoare totală de peste 7,2 mil. euro, cea mai mare sumă din istoria companiei și s-a extins în 20 de țări din UE
Leader Team Broker: prime record de peste 72 mil. euro si extindere in 20 de tari in 2021
- Asigurările de Cyber Risk și Amazon, cele mai vândute polițe în Europa.
- Leader Team va lansa în 2022 noi produse de asigurare inovative în imobiliare, M&A, sănătate și călătorii.
- Compania va continua să investească în IT, precum și în instrumente de asigurare de pe piața Lloyd’s pentru companiile din România și din Europa.
București, 19 mai 2022: Leader Team Broker, jucător cheie pe piața asigurărilor de nișă din Europa, a intermediat, anul trecut, prime în valoare totală de peste 7,2 milioane de euro, în creștere cu 20% față de anul anterior, cea mai mare sumă din istoria companiei. Anul trecut, cele mai vândute asigurări au fost cele auto, cele pentru risc de atac cibernetic (Cyber Risk) și asigurările pentru bunuri și clădiri. În 2021, compania s-a extins și în 20 de țări din UE, unde a vândut cu precădere asigurări Cyber și Amazon. Pentru 2022, brokerul își propune să lanseze pe piața locală și europeană noi produse inovative pentru asigurarea clădirilor, o poliță M&A, dedicată companiilor care sunt în proces de achiziții, precum și noi produse de sănătate și de călătorii.
Deși a fost un an plin de provocări economice, Leader Team Broker a identificat nevoile apărute în piață, în contextul schimbării paradigmei economice ca urmare a pandemiei, și a găsit soluții pentru ele. Astfel, Leader Team a continuat să inoveze și să creeze produsele potrivite pe care, împreună cu partenerii din România sau cei de pe piața Lloyd’s de la Londra, le-a oferit în premieră companiilor locale și din Europa.
”Putem spune că, pentru Leader Team Broker, 2021 a fost cel mai bun an din istorie. Am intermediat prime în valoare totală de peste 7,2 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere cu aproximativ 20% față de anul anterior. Și, deși a fost un an cu multe dificultăți economice, am încercat să fructificăm toate oportunitățile nou apărute în piață, pentru că cel mai bun lucru pe care l-am învățat în criza din 2008-2009 a fost acela că, într-o perioadă dificilă, cea mai mare greșeală pe care poți să o faci este să intri în panică. De aceea, am preferat să nu intrăm în panică, ci să înfruntăm provocările apărute și să le transformăm în oportunități. Așadar, fost anul în care am inovat și ne-am adaptat continuu produsele din portofoliu, astfel încât am devenit providerul de asigurări pentru companii din 20 de țări din Uniunea Europeană. Dacă ar fi să tragem trei concluzii din anul 2021, acestea ar fi: să te adaptezi rapid la schimbare și să inovezi, să fii perseverent în business și să-ți proiectezi întotdeauna orice acțiune pe termen mediu și lung. Noi asta facem de ani de zile la Leader Team Broker și așa am trecut prin toate crizele economice de până acum. Cel mai bun exemplu de inovație și perseverență din experiența recentă este asigurarea de Cyber Risk, pe care am lansat-o în 2019, când încă nu venise pandemia și nimeni nu credea în acest produs. Acum este unul dintre cele mai vândute din portofoliul nostru, iar estimările sunt de creștere continuă în următorii ani”, a spus Răzvan Rusu, fondatorul Leader Team Broker.
2021 a fost și anul în care Leader Team Broker a ieșit pe piața europeană, în special cu asigurările de Cyber Risk – unul dintre cele mai vândute produse inovative ale brokerului, ca urmare a creșterii amenințărilor de atacuri cibernetice asupra companiilor -, precum și cu asigurarea Amazon, poliță obligatorie solicitată de retailerul online tuturor companiilor care vând pe platforma americană și pe care Leader Team a creat-o special pentru vendorii din România și din Europa.
Asigurări imobiliare, de M&A, de sănătate și călătorii – cele mai noi produse din portofoliul Leader Team Broker
Pentru 2022, Leader Team Broker și-a propus să continue să inoveze și să creeze produse adaptate la nevoile companiilor, în contextul schimbărilor rapide care au loc în prezent, compania creionând deja câteva dintre asigurările pe care vrea să le lanseze în premieră în acest an.
”Pe lângă asigurările auto, care sunt obligatorii, cele mai vândute polițe anul trecut au fost cele de Cyber Risk, pentru că suntem singurii specializați pe acest segment și am lansat produse specifice pentru diferite industrii, care se confruntă cu cele mai mari riscuri de atac cibernetic la ora actuală: companii din IT, e-commerce, HR, marketing, consultanță etc. De asemenea, am observat o preocupare tot mai mare a oamenilor și companiilor să asigure bunuri și clădiri, clienții noștri înțelegând mai bine de ce este important să-și asigure casa sau alte clădiri pe care le dețin sau bunuri pe care le au, personale sau ale companiei. De aceea, în acest an, vom lansa în premieră Title Insurance, un produs nou dedicat proprietarilor de clădiri, atât persoane fizice, cât și juridice, asigurare care îi va proteja de orice eventuale pierderi financiare generate de cumpărarea sau închirierea unui imobil. De asemenea, vom avea în portofoliu și un produs nou dedicat companiilor implicate în procese de achiziții, o asigurare M&A, care să-i protejeze pe tot parcursul procesului, și ne gândim și la produse noi de sănătate și de călătorii, două dintre domeniile de mare interes, în ultimii ani, în rândul românilor care vor să facă asigurări. Așadar, continuăm să inovăm și să aducem în piață produse de asigurare care nu există încă, dar de care este mare nevoie”, a declarat Alexandra Elena Durbacă, CEO Leader Team Broker.
În materie de investiții, Leader Team Broker se va concentra în continuare pe investiții în zona IT, respectiv optimizarea fluxurilor din companie și a sistemelor IT folosite, precum și dezvoltarea de instrumente IT de vânzare (de exemplu va continua optimizarea chatbotului EVA, creat special pentru asistență în domeniul asigurărilor medicale). Compania va investi, de asemenea, și în noi instrumente de asigurare de pe piața Lloyd’s pentru companiile din România și din Europa.
Leader Team Broker se așteaptă ca tensiunile armate de la granița de nord-est a României și sancțiunile economice internaționale impuse Rusiei să afecteze și companiile locale și climatul economic general din România.”În acest moment, cu tot ce se întâmplă la granița României, singura certitudine este că 2022 este un an al incertitudinii, atitudinea este una rezervată și toată lumea așteaptă să vadă cum evoluează lucrurile de la o zi la alta. Companiile vor fi afectate de această criză politică și financiară și ne așteptăm ca impactul asupra bugetului de asigurări să fie vizibil. Estimez că vom asista la o diminuare a bugetelor destinate asigurărilor și a produselor de asigurare pe care companiile le achiziționează”, a mai spus Alexandra Elena Durbacă.
Despre Leader Team Broker de asigurare
Leader Team Broker de asigurare este o companie de brokeraj în asigurări cu prezenta la nivel european si cu peste 16 ani de experiență în managementul riscului și asigurări. Compania este recunoscută ca unul dintre cei mai inovatori jucatori de brokeraj in asigurări cu produse unice de raspundere, sanatate, cyber security, produse pentru industria IT, industria navală, aviație, energie, marketing si HR.
În 2021, Leader Team Broker a primit in UK-Londra, distincția de ”Brokerul de asigurări al anului”, în cadrul premiilor Corporate LiveWire, pentru gradul de creativitate și de inovare a produselor de asigurare, concepute pentru noile industrii aflate în dezvoltare și care acoperă noile provocări ale mediului de business. Juriul a apreciat felul în care Leader Team Broker sparge tipare și vine cu produse creative, pentru industrii aflate în plină expansiune și pentru riscuri dintre cele mai diverse.
În 2020, performanțele companiei au fost recompensate de publicația Piața Financiară cu titlul de ”Brokerul anului în asigurări” și de Financial Intelligence cu distincția ”Asigurarea pentru securitate cibernetică a anului 2020”.
Publicația londoneză ”Treat Technologies” dedicată știrilor din domeniul securității cibernetice a inclus Leader Team Broker în top 20 companii la nivel mondial care oferă cele mai bune soluții și produse de asigurare în ”cyber insurance”. În anul 2017, compania a primit premiul ”Cel mai creativ Broker de asigurare din România”, oferit de Media XPrimm iar în 2019 a primit premiul pentru „Inovație și Digitalizare”, fiind singura companie de brokeraj care a folosit tehnologia RPA pentru operațiunile financiare repetitive. Compania a fost premiată în 2020 de publicația Piața Financiară, la Gala e-finance, cu premiul „e-Risk” pentru cel mai bun produs destinat prevenirii și acoperirii riscului de atacuri cibernetice.
Leader Team este singura companie de brokeraj în asigurări care a dezvoltat conceptul iDoctor, un program intergrat de servicii medicale naționale și internationale, având la bază un program de asigurări personalizat.